Plaiul de se coace, calea constelată,
apă de nor, plată, n-or să se împace..
Face şi desface zare-accidentată,
ori zare pavată, lumii eficace,
razelor de pace-n Lacteea gonflată..
Pentru Samoş*-Tată, primul din găoace,
nu există „Drace..! “ – cosmic, de-o dilată–,
nici Cuvânt pe buze de-ntruparea toată,
unic-minunată – strigăte-lehuze..!.
Până la ecluze, lumea ni-i de rouă :
pură-i dată nouă, cu-aburii-n ventuze,
cum încă în uz e până-n Cerul-Nouă..
Albă-i lumea-n muze : dar nu-n ce se ouă,
tot tăiată-n două jumătăţi confuze..!
Ninge fără pată sâgi-stele sagace,
laiuri pitpalace, apele de vată..!
Sensul versurilor
Piesa explorează o viziune cosmică și spirituală asupra lumii, folosind imagini puternice din natură și simboluri religioase. Sugerează o călătorie către un nou început, o lume pură și neîntinată, dar încă marcată de dualitate și confuzie.