Plouă!..
Zi și noapte, plouă –
Ploaie veche,
Ploaie nouă,
Ploaie-n rate
Calculate
De cerescul cămătar,
Și la termen, achitate –
Să ne spele de păcate
După noul calendar..
Ploaia sfântului Ilie
Abia stă..
Și-ncepe iar!..
Parcă-ar fi o păpădie
Ca barba sfinției-sale –
Barbă fără-asemănare,
Ce se spulberă-n spirale
Peste „România Mare”,
Pe care sfântul Ilie
Ar fi luat-o cu chirie
Pentru.. hidroterapie!..
Plouă!..
Zi și noapte, plouă..
Plouă-așa cum nu se știe
Să mai fi plouat cândva..
Plouă-așa
Ca și cum sfinția-sa
N-ar fi om de omenie,
Și-ar fi –
Doamne!.. Cum să zic?..
Om ca noi – la suflet mic –
Om adică, cu păcat,
Nu chiar sfânt adevărat..
Plouă!..
Zi și noapte, plouă..
Plouă așa ca și cum ploaia
N-ar fi ploaie, ci.. potop!..
Stop, sfinte Ilie..
Stop!..
Domolește-ți telegarii
Și mai crapă-ți barba-n două,
Că de când tot plouă.. plouă,
Ploaie veche,
Ploaie nouă,
Ne-au murit toți cărturarii
De ftizie,
Și-n spital
Nu ne-a mai rămas decât
Un poet, cu-o tuse-n gât
Ca o strofă de.. cristal!..
Nu-l lăsa, sfinte, să moară,
Că-i păcat de-așa comoară!..
Nu-l lăsa să moară-n ploaie
Ca pe-o biată cucuvaie..
Iar de-o fi să fie așa
Cum socoți Sfinția-ta,
Vreau să zic
Să-l pedepsești
Pentru faptele-i lumești,
Dă-i cerneală și hârtie
Și-un consemn ceresc,
Să-și scrie
Ultima lui poezie:
Ploaia și sfântul Ilie!..
Sensul versurilor
Piesa descrie o ploaie torențială, personificată ca fiind trimisă de Sfântul Ilie, care aduce atât purificare, cât și distrugere. Poetul imploră oprirea ploii, care amenință viața și inspirația, cerând clemență pentru un ultim poet rămas.