S-a-nserat..
Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare..
În bogatele-ți inele
Nu mai suferă – vasal –
Nici un suflet mineral,
Nici un gest de mâini rebele
Nu mai turbură-nserarea
Ce-ascunde-ntre perdele
Sugrumându-și respirarea
Pe tablouri,
Pe icoane,
Pe oglindă,
Pe sofa
Și pe roșia lalea,
Încrustată,
Ca o pată
De amurg, pe gura ta..
Între noi și restul lumii
S-a lăsat ca o cortină
Agonia unei dâre de lumină..
Hai să punem capăt glumei
Și, sub brațele troiței oltenești de la
Corcova,
Hai să ne iubim în cinstea
Lui Giacomo Casanova!..
S-a-nserat..
Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare..
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă de sfârșit și melancolie, unde iubirea se consumă într-un decor decadent. Se invocă figura lui Casanova, sugerând o ultimă celebrare a plăcerii într-un context de declin.