Ion Minulescu – Odeleta

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete,
Voi scrie trei ode,
Trei romanțe,
Trei elegii
Și trei sonete.
Și-n cinstea ta,
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate,
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca niște pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!..
Din țara-n care dorm de veacuri vestiții Faraoni,
Din țara
În care Sfinșii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Și cu Sahara,
Din țara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Și caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din țara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Și bizară,
Îți voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă țară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Și trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înțelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nțeleagă simbolul Trioletului!..

Sensul versurilor

Piesa este o declarație de admirație profundă și iubire față de o femeie. Poetul promite să creeze opere de artă dedicate ei, aducând simboluri prețioase din locuri îndepărtate, dar recunoaște că profunzimea sentimentelor sale este greu de înțeles pe deplin.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu