Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.
În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplinește-n tăcere ca o pară.
Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă și-i dulce ca o prună.
Și-n vârfuri foșnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.
Inima mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie și umbra mai pe ducă.
Și-așteaptă ca un strugur pe viță, nopți întregi,
Să te apleci aproape de ea și s-o culegi.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele profunde ale unei inimi care se maturizează și se pregătește pentru o nouă etapă, asemeni fructelor toamnei. Este o metaforă a iubirii și a așteptării, în care inima tânjește să fie descoperită și culeasă.