În hainele ei simple, de la țară,
“Durerea noastră surdă și amară”
De-o vârstă multiseculară,
O îngrămădiși pe sfânta ta vioară
Făcând-o să șoptească în suspine,
Să plângă și să râdă, ca-n vechime,
Să murmure ca râul și izvorul,
Să simtă, să viseze cu poporul
Acestui plai,
Cu-o gură de rai,
Să spună cum a fost să fie
De-avem tristețe chiar în veselie
Și suflet plin de Omenie…
Să-nalțe în tării cerești
Grele gânduri românești
Și să ducă-n depărtări
Către cele patru zări
Dorul-Dor și fără leac
Din suflet de om sărac,
Jalea lacrimei bătrâne
De prin sate, de la stâne,
De prin mituri carpatine.
Pe-o vioară și-un arcuș,
Fermecat și jucăuș,
Strâns-ai jalea doinelor
Și mireasma florilor,
Ghiersul Țării Omeniei
Sentimental veșniciei….
Și așa… ca-ntr-un descântec
Neamul devine un cântec…
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus lui Enescu și modului în care muzica sa a capturat esența sufletului românesc, cu toate bucuriile și tristețile sale. Versurile evocă sentimente profunde de dor și nostalgie, legate de tradițiile și peisajele rurale românești.
