N-au mai rămas nici pereții,
somnu-i venin,
un dormitor, pământul
miroase-a treburi de noapte.
Mă locuiesc fantomele ca pe-un castel din Anglia.
Dacă măcar întunericul ar fi pur,
încă marea, încă amurgul
treieră voci pe care nu le-aud,
nu știu de ce îmi lucrurile.
Ți-aduci aminte bătrânul de pe țărm?
Din când în când îi cădeau ochii
și-atunci vedea cu mâinile.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere și melancolie, evocând amintiri vagi și o senzație de singurătate profundă. Naratorul se simte bântuit de trecut și caută o formă de puritate sau înțelegere într-o lume întunecată.