Din această scoică numită destin
din această plantă care adie a vin
din orașul orașelor traforat de coșmare
din acel falanster cu batiscafe bizare
din secetă-n temnițe, din temnițe-n război
din scrum în cutremure, din cutremure-n ploi
din corul de molime tolănite pe creier
din părul și copitele apelor explodate
din ochii mei ca două concepte, ca două ace, ca două predicate
din amiaza peste lucruri ca o prințesă arabă
din vorbele tale semafoare stinse în grabă
din palisandrul de gheață, din fața de apă, din umerii de bile
din acele puturoșenii subtile
din setea setei, din sângele nostru ca o peliculă
pe care joacă balete o distilerie ridiculă
târziu târziu târziu târziu
știu – rezultatul e pe frânghie – știu
și dimineața a dat iar drumul la muște în lume.
Sos de saltimbanci cu supă de gume
Va să zică: sos de saltimbanci cu supă de gume
Sensul versurilor
Piesa este o succesiune de metafore și imagini onirice, creând o atmosferă misterioasă și absurdă. Versurile explorează ideea de destin și condiția umană printr-o juxtapunere de elemente disparate și simbolice.