Din depărtare, timpul
plecat în cârje pe stradă
păru – târându-și umbra –
un cântec de tăgadă;
zvârlind în cer cu păsări,
luna scăldată-n moarte
clădea pe țărm uitare..
– și totul fu departe
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune melancolică asupra timpului, personificat ca o entitate slăbită și în suferință. Imaginile lunii scăldate în moarte și a uitării construite pe țărm sugerează o pierdere și o distanțare de trecut.