Când ploaia ne-apuca pe câmp și ne uda până la piele,
când culegeam volbură, balegă, prune, greieri și surcele,
când mergeam la pescuit, la pus pomi sau la vânătoare,
când veneau găzarii din Moldova cu sare,
când jupuiam vulpile sau iepurii, când omoram șerpi,
când i-am prins pe Sâsâilă cu capra și pe Țica în ierbi,
când se revărsau apele, când strângeam fânul, când au intrat lupii ori mistreții
(nu mai țin minte) în grădina dintre bâlcă și drum, a Cuculeții,
când puneam bureți la murat ori spintecam clenii ori
jupuiam sălbaticele gâște
împușcate-nspre toamnă, când cădeau cârd sub toporiște
pui de găină – că se apropiau nunțile – și-ncepeau
și fumegau cazanele
cu țuică, de se-mbăta satul, iar dolofanele,
bulbucatele coapse de muieri se umpleau de copii ca
fagurii de miere
când făceam garduri de cătină și laptele-ncepea să spere
când alergam prin fagi după cuiburi, prin cireși după clei
când s-au aprins fânețele ca orașul Pompei
când au secat fântânile, au murit câinii, au rămas neîngropați
răposatele femei, răposații bărbați
când a venit războiul, de lua oamenii și vitele
când țurțurii gheții au împuns ca stalactitele
când au fost găsiți mocârțanii în patru labe păscând
prin pădure leurdă, le curgeau balele blând
începuseră a uita să vorbească, înnebuniseră de foame
o năpârcă
a fost scoasă din greabănul vacii lui Zâmb ori din cârcă
supsese, supsese și se-auzeau chițcăind
cuiburi de șoareci sub șoriciul viu al porcilor ca sub grind,
unde stau răboajele, păpușile de tutun, clonțul hultanilor
colți de mistreț, ghearele de urs ori de uliu
când turme de șoareci intrau și ieșeau ca suveicile anilor
treierând peste-nnegurata legendă a lui Amuliu
când la gușa văii lăcrima galben-verde mogâldeața de plop
scorbură și depărtare cătun cât un clop
când paparudele verii țâșneau cu fiecare-mpușcătură pe deal
când a curs toată noaptea uciderea mersului ideal
când s-a abolit umbletul, când au stat lucrurile, când au stat ființele
când geneza și-a rechemat semințele,
noima, tainele, plămada, amestecându-le-n gând
înhumându-le-n coșmare
și-a început întunericul cel mare….
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri din copilărie și viața rurală, marcate de muncă, tradiții și apropierea de natură. Treptat, idilicul este umbrit de dezastre naturale, război și decăderea umană, culminând cu un final sumbru.