De mâine-ncolo – abisul…
Ei, ce?! Au nins pe ape
nadirile-agoniei.
O, totu-o fi aproape,
aproape ca sentința…
Umbra-și târî zdrobită
semințele pe trepte.
Ce scară nu imită
(genunchii zării-s putrezi)
în sinea sa, o targă?
Cei triști, ei știu să aștepte.
Cei orbi, ei știu să meargă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de deznădejde și așteptare a unei sentințe inevitabile. Imaginile evocate sunt puternice, sugerând o lume în descompunere și o stare de tristețe generalizată, unde doar cei triști și orbi par să găsească o cale de a continua.