Asfaltul bolborosește beat pe trotuare
conjugat cu tălpi de gheață la soare.
Ar fi ridicol să te poți gândi la altceva decât la război.
Acuma trebuiesc oameni puternici, care de asalt, păpușoi,
nu aparate de cusut cuvintele în gând.
(Au mers prin oraș sirenele nechezând
ca niște cai după mânz)
Sunt sigur că-n pământ copacii și-au mâncat rădăcinile de ieri de la prânz..
Interesant e numai un cântec, Wolfram..
Uneori tramvaiele plictisite se uită pe geam –
cerul fumează, soarele e moale și greu
iar când trec prin stație tramvaiele, sârmele dau din cap la Dumnezeu.
Este atâta praf, sunt atâtea lucruri triste lângă noi,
c-ar fi ridicol să te gândești la altceva decât la război.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj urban sufocant, marcat de tristețe și iminența războiului. Perspectiva naratorului oscilează între contemplarea banalului și presimțirea unui viitor sumbru, sugerând o stare de alienare și resemnare.