Infinitul, laolaltă
cu o baltă;
cu un soare
de unsoare;
cu o lună ce nu-i lună;
varul, vântul, valul sună.
iar pe sus, heretele…
din toate bonetele,
bâțâie (s-a isprăvit)
câte-un cap la infinit.
Sensul versurilor
Piesa descrie un univers restrâns și repetitiv, sugerând o stare de plictiseală și lipsă de sens. Elementele naturii sunt prezentate într-o manieră banală, accentuând monotonia existenței.