Femeie-n tot ce ai pe trupul gol, fantastic,
de sevă tropicală sau stranie meduză
te uiţi în altă parte, când se descheie-o bluză,
perfidă, nu simţi mâna din sterpul sân, dar plastic.
Falange moi, albite îi alunecă pe coapsă,
o sârmă spartă urcă difuză pe sub rochii,
ne căutăm gura şi-ncovrigăm cu ochii
aceste şolduri calde, întinse ca o capsă.
Ţi-s pulpele atâta de-aprinse şi de fine,
ca-n irizarea pielii tot sângele-i porfir ;
flacoane mari în vine ascunse, ca-n clondir,
duc luna mai departe pe sânii şi-n patine.
Subţire treci prin carne, dar carnea nu mai este,
cum ceasul care bate în vreme fu şi moare ;
prin tine dorm incendii, se umplu samovare
şi-un ceai rusesc te strigă din ceştile funeste.
În timp ce birja trece absentă mai departe,
statuile-n istorii, istoriile-n moarte
şi doar castanii negri – iregular sau drept –
ca nişte copci înalte, încheie pământul la piept.
Sensul versurilor
Piesa explorează senzualitatea și efemeritatea frumuseții feminine printr-o serie de imagini metaforice puternice. Corpul feminin este descris ca un peisaj plin de contraste, unde pasiunea și decăderea coexistă, iar timpul își lasă amprenta asupra tuturor lucrurilor.