Înfipți în pământ ca niște dinți, copacii
Rod cerul și apa, rod soarele
Umbra și focul iau parte la luptă.
O lacrimă ruptă
Motoarele
Cine știe căror galaxii ne strigă: Plecați!
Vorbe de tinichea.
Ridi pagliacci..
Nici tu, nici ea bucuriei, de zestre.
Noaptea leagă căpestre
Și trează
Crește deasupra păsărilor care migrează.
Toți oamenii-s vinovați.
Nu există ferestre
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de vinovăție colectivă și alienare, folosind imagini puternice din natură și cosmos. Sugerează o deconectare profundă de bucurie și o stare de veghe apăsătoare.