Îți păream un ficus care-nțeapă luna.
Îți păream o voce care trece podul.
Omul e un document al universului.
Convoaie de seminții se vor striga, mișunând
pe-acest pod al prieteniei
cu doldora lor de tradiții și deprinderi,
împerechind punctele cardinale ale lumii –
cu fecioarele, complexele și nedumeririle lor,
hotărând prefețele surprizei și ale aspirațiilor –
cu tâmple bătute de soare, arămite de lună,
cu mangustele închipuirii lor viteze știind că merg
să apere cobre,
s-aștearnă
dimensiuni reale irealului
căld ca însăși această cordială corespondență de destin
plutitor
peste-un om care pleacă departe,
călare,
înainte de zori.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de interconectare și destin comun, folosind imagini poetice din natură și călătorie. Sugerează o lume în care tradițiile și aspirațiile se întâlnesc, creând o corespondență armonioasă.