Căldura nu mai poate în pernele cu fulgi
și iese-n strada goală. Asfaltu-i plin de schele.
Dacă te-ai duce-acum în fânuri să te culci,
scoici de cenușă calde ți s-ar plimba sub piele
și lăbărțată-n curte, ziua și-ar roade zborul.
Ce sâni pictați de tineri din arbori lângă trunchi!
Femeile-adormite confuz își duc piciorul
prin mucegaiul cretei:
un tăvălit genunchi
și-arată fiecare. Văzduhu-i singuratic,
iar fustele au sânge; fulare mari și roșii
te-nțeapă-n șold. E soare. Câte-un pendul molatic
mușcă spărtura caldă din aerul cămășii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și decădere, folosind imagini puternice ale verii și ale unui peisaj urban degradat. Există un sentiment de nostalgie și de pierdere a frumuseții.