Serafim cu șase aripi aș fi vrut să-mi fii, iubire,
Să mă porți prin lumea toată, neamurile să se mire.
Ca sosit din alte astre să mă uit peste oceane
Să le-aud cum strigă parcă: „Lângă tine, ia-ne, ia-ne”.
Ca Luceafărul prin spațiu să-ntâlnesc vreo Cătălină,
Să-nțeleg că nemurirea prin femeie se declină,
Și-nfrățit cu sateliții să-nconjor cu drag pământul,
Domnului de sus, din ceruri, lăudându-l, lăudându-l…
Vis de insomnii bătrâne, vis de sincere-ncercări
De-a ieși dintre fantasme și din lumi de disperări…
Ia-mă tu de mână, Mumă, coborând dintre icoane,
Să te-aud cu glas aievea: „Lângă tine sunt, Ioane!”
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința de transcendență și iubire idealizată, căutând alinare și speranță într-o lume plină de fantasme și disperare. Se invocă imagini angelice și mitologice pentru a exprima această aspirație spre o realitate superioară și o conexiune profundă cu divinitatea și cu iubirea.