Mod.
Te smulgi cu zugrăviții, scris în zid
La gama turlelor acelor locuri,
Întreci orașul pietrei, limpezit
De roua harului arzând pe blocuri.
O, ceasuri verticale, frunți târzii!
Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două;
Iar sufletul impur, în calorii,
Și ochiul, unghi și lumea-aceasta – nouă.
– Înaltă-n vânt te frângi, să mă aștern
O, iarba mea din toate mai frumoasă.
Noroasă pata-aceasta de infern!
Dar ceasul – sus; trec valea răcoroasă.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre timp, natură și spiritualitate, reflectând asupra efemerității vieții și căutând frumusețe chiar și în locuri întunecate. Vorbitorul pare să caute o formă de transcendență sau acceptare a condiției umane.