Trăiesc pe spinarea mea, sar din mine,
am casă la aeroport,
beau aer, mănânc aer, sunt singur, ocolit
ca stâlpii cu emblema cap de mort.
Nevastă-mea, viața, își scutură de mine covoarele,
a devenit obișnuință, cu ochi pe jumătate
închiși călătoresc prin mine clătinat,
compartiment cu păsări mari electrizate.
Doarme pământul cu genunchii la gură
sub trista, subțire, cămașă de brumă,
beau aer, mănânc aer, sunt singur, ocolit,
paznicul lumii la recolta postumă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de singurătate și alienare, chiar și într-o relație sau în mijlocul vieții. Vorbitorul se simte izolat și ocolit, ca un paznic al unei lumi în declin.