Norii se țin în cârje de ninsoare
Vag timpul țesătura o complică,
Contururile ard în îngroșare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.
Atâta frig s-a condensat în aer
Și-atâta întuneric în pământ,
Prin rumegușul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.
Atâta timp s-a condensat în aer
Și-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zațul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.
Sunt reci culorile și părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstrii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj hibernal rece și pustiu, reflectând sentimente de singurătate și introspecție. Eul liric se confruntă cu propria umbră într-un decor natural dezolant, sugerând o luptă interioară cu necuprinsul și efemeritatea timpului.