În mâini nu am, de suflet, Dumnezei.
În mâini nu am, de suflet, Dumnezei
să-i strâng, să îi comprim sau să-i dilat,
iar din priviri nu pot să vi-i arăt
mai mici, mai mari, sau buni de cumpărat
prin târguri şi oboare.
Ce lucru mare e şi ce onoare, să-i ai în fiinţă.
Atunci eşti viu şi-ţi este ţie drag
să ştii, că-n aşternut de albumine,
la tine-n sânge, Dumnezeu îşi ţine,
lumina şi-nvierea.
Nu te ajută în prezent puterea, cu inima să vezi,
cum paşte duhul morţii prin livezi,
printre globule albe, roşii, vitamine,
că dacă ai şti ce luptă porţi în tine,
din ochii inimii, ţi-ai făuri retine.
Dar vouă, trupuri oarbe şi flămânde,
privirile vi se întind spre Cer,
spre acolo unde, zeii tineri pier,
şi înrobiţi de rugăciuni perverse, vă consumaţi,
în ale morţii averse.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea divinității interioare și a luptei dintre viață și moarte. Critică superficialitatea celor care caută divinitatea în exterior, ignorând forța vitală din interiorul lor. Sugerează că adevărata divinitate se află în esența vieții, în sânge și în lupta constantă pentru existență.