Haină umbră, în topita haină.
Ştiu prea puţin, nu te cunosc prea bine,
divin mister din jur, haină umbră,
întunecată-n forme mişcătoare
prin trup trecând, învăluind orbirea.
Nu pot cu uşurinţă, nici cel puţin răni,
fantomelor gândirea, din mintea ce a rămas,
în urma întârziatului de ceas
precum privirea.
Eu te-am văzut, prin zidul ce-n trup ne despărţea,
căci tu pluteai prin vene navigând,
dar când corabia chipului tău
a eşuat în largul privirilor.
Dar cui să spun că oamenii şi moartea au pactizat,
ridicându-te la altitudinea ineficienţei,
când pentru ei, eşti bun plecat,
eştiind că trupul e frumos, doar împreună cu Tine!
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre corp și spirit, sugerând că esența vieții este legată de prezența spiritului. Oamenii nu înțeleg importanța acestei coexistențe, preferând absența spiritului, ridicându-l la un nivel de ineficiență.