Ioan I. Ciorănescu – Ante Mortem

Cum poate fi? Cum poate fi?
Spaimă sau zâmbet, noapte sau zi?
Dracii-au să vină în convoi
Cu cozi, cu copite, cu părul vâlvoi
Și-au să răpească sufletul din noi?
Trăi-vom decenii, și-un an și doi,
Și-o zi, și-o clipă, și alta… Și apoi?
Apoi nici o clipă, iar timpul va trece.
Din trupul cel rece, în sufletul rece.
Ce-o să ne-ntâmpine oare prin aer?
Trâmbițe sau chicot, cântec sau vaer?
Ce vârstă sufletul va avea?
Vârstă de om? Vârstă de stea?
Vom fi palpabili? Vom fi stafii?
Vom fi prin însăși moartea mai vii?
Cum poate fi? Cum poate fi?

Sensul versurilor

Piesa explorează incertitudinile și întrebările existențiale legate de moarte și de ceea ce se întâmplă cu sufletul după trecerea în neființă. Versurile reflectă asupra posibilităților și transformărilor pe care le-ar putea suferi sufletul, oscilând între spaimă și speranță.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu