Încăpătoare este toamna, ca întotdeauna, de altfel.
Caracterul ei vremelnic
se relevă în propoziții clare.
Extinderea,
în limpezimea ei.
Încăpătoare-i secunda care tremură
între o apă și un ceva.
Care se face auzită de mine,
mirosită de mine.
Pe care o cuprind
cu stările sufletești cu care numesc obiectele,
cu obiectele cu care numesc înțelegerea.
Nu poate fi respinsă ninsoarea pe care o accept.
Ea îmi dă dreptul la mișcare.
Dreptul la reîntoarcere.
Dreptul de a obosi,
de a nu-mi mai oferi decât întâmplări mărunte.
Caracterul ei vremelnic se relevă în propoziții clare.
Sensul versurilor
Piesa explorează percepția asupra timpului și a efemerității, folosind toamna ca metaforă centrală. Versurile descriu o stare contemplativă în care observatorul se conectează cu lumea prin simțuri și emoții, acceptând schimbarea și impermanența.