Unsprezece prunci cu mama lor
Dorm în fresca Slatinei fierbinte
Tatăl domn Pahomie monah
E de rând la candelele sfinte.
Și-a lăsat coroană și veșmânt
Pe perete-n frescă să se zvânte
Și-a-mbrăcat un strai mai potrivit
Pe statura sa de oseminte.
Pruncii în hlamide-au adormit
În isonul stranei la psaltire
Privegherea miezului de nopți
A trecut din rai în fericire.
Fetele domnițe întrerup
Șirul bărbilor voievodale
Ce se pierd prin fumul de cântări
În soboare line și domoale.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă dintr-o frescă, evocând o atmosferă solemnă și melancolică. Sugerează o legătură între viața pământească și cea spirituală, cu referire la moarte și credință.