Ingeborg Bachmann – Unui Comandant De Oști

Dacă afacerea aceea, în numele onoarei
încărunțitelor și orbitelor popoare,
va izbuti din nou, vei fi
un lacheu și un slujitor
hotarelor noastre, de vreme ce înțelegi
să le împrejmuiești cu sânge.
În cărți umbre în fața sa aruncă
numele tău, și apropierea sa
ademenește laurul să crească.
Cum o înțelegem: nu jertfi pe nimeni înainte
de-a te jertfi tu însuți și nici pe Dumnezeu nu-l invoca
(Și-a dorit el vreodată părtaș la prada ta să fie? A fost vreodată
un partizan al speranțelor tale?).
Atât ar trebui să știi:
abia când nu vei mai încerca,
asemenea multora dinaintea ta, cu spada
cerul de nedespicat să-l despici,
laurul va da o frunză.
Abia când, cu o uriașă îndoială,
norocul din șa îl ridici și însuți
sari în ea, izbânda îți făgăduiesc!
Căci nu atunci ai câștigat,
când norocul pentru tine învinse;
e drept, au căzut drapele dușmane
și înainte ți s-au depus arme
și fructe din grădini
de altul plantate.
Unde, la orizont, calea norocului
și calea nenorocului tău.
se împreunează, acolo pregătește lupta.
Unde se întunecă și soldații dorm,
unde ei te blestemau și de tine
erau blestemați, acolo pregătește moartea.
Vei cădea
din deal în vale, cu torentele învolburate,
în prăpăstii, pe ogorul rodniciei,
în semințele pământului, apoi în minele de aur,
în râul de metale, din care-s cioplite
statuile maimarilor lumii, în ținuturile adânci
ale uitării, milioane de stânjeni mai departe,
și în minele visului.
Și la urmă în foc.
Acolo laurul îți întinde o frunză.