În țara mea dintâi, în sud
m-am mutat și am găsit, despuiate și sărăcite
și până la brâu în mare,
oraș și castel.
Din praf în somn am intrat
zăceam în lumină
și înfrunzit de la sarea marină
scheletul unui copac atârnă peste mine.
Aici n-a căzut nici un vis.
Aici nu înflorește rozmarinul,
nici pasărea nu își împrospătează
cântecul în izvoare.
În țară mea dintâi, în sud
vipera la mine a sărit
și groaza în lumină.
O, închide
ochii închide-i!
Strâns gura pe îmbucătură o ține!.
Când pe mine m-am sorbit
și țara mea dintâi
o legănau cutremurele
întru a privi m-am trezit.
Aici am prins viață.
Aici piatră nu e moartă.
Fitilul se ridică iute,
când o privire îl aprinde.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie înapoi în locul natal, un loc marcat de sărăcie și greutăți, dar și de o puternică legătură cu trecutul și cu sinele. Vorbitorul găsește o formă de renaștere și viață nouă în acest loc, în ciuda dificultăților.