Indiferent – Pe Mormânt Bacovian

Din mine scot inima plină de sânge.
Săraca e mică, distrusă și plânge.
O lacrimă îmi cade, urmează un potop.
Pică sute și du-te, departe de tot.
Nu pot să privesc, peisajul e mort.
E o blândă răceală încălzită de foc.
Îngrop sub pământ un trecut ce mă deprimă.
Durerea mă înclină să spun că sunt de vină.
Tremur de dor, nicidecum că e frig,
C-am sufletul rece și-n el mă închid.
Calc pe petale distruse de vânt,
Le urmez să te văd, dar unde și când?
Mă udă pe umeri o ploaie de vară
Și fiecare strop ce m-atinge o să mă doară.
E seară și luna își adună stelele.
Împreună cu ea eu îmi număr zilele.
Vreau să descopăr iubirea și timpul,
Să le privesc și să le ating chipul.
Strig după moarte de parcă o cunosc
Și caut s-o-ntâlnesc crezând că are rost.
Aseară am dormit pe mormânt bacovian.
Cânta doar vioara, am rupt clapele de pian.
Nu mai trăiesc în mine căci corpul mi-e străin.
Sunt spirit acum și-am aflat de unde vin.
Am căutat în lume vindecarea inimii
Și-am trăit cu speranța c-o să aflu într-o zi.
Am somnul purtat între vis și coșmar.
Vad semne ce-mi spun că-i totul în zadar.
Simt o prezență străină ce m-atinge,
Căci mâna ce mi-a pus-o pe spate mă frige.
Fierbinte, pasiune, durere, tristețe,
Un înger s-a întors din prima tinerețe.
Oglinda privește cum corpul mi-e gol.
Spun vorbe rostite cu gust de alcool.
Mă-ntreb cine sunt și m-aud în ecou.
Renunț să trăiesc cu părere de rău.
Mă-mpiedic de-o creangă căzută pe stradă
Și-odată cu mine durerea să cadă.
Să ardă în lavă chiar sufletul meu.
E o stare pe care o simt mai mereu.
Greu nu-i deloc, dar nu pare ușor.
Vreau aripi de înger să pot să zbor.
Cu fir de mătase să-mi coasă armura,
Să pot să înfrunt, s-am o inimă mai dură.
Scriu cu penița ruptă c-o doare.
Trec gânduri ce vreau să le duc la culcare.
Oare există demonii în iad?
O să aflu sigur atunci când o să cad.