Munte, munte, frățioare,
Fă-mi și mie de-o cărare,
Ca să mai cobor la vale
Cu turmuta de mioare.
Să cobor că doru-i greu,
Să mai văd sătucul meu!
De la poala muntelui
În bătaia vântului,
Satul unde m-am născut
Și unde-am copilărit!
Vreau s-aud câinii lătrând,
Tăica din caval cântând,
Maica din furcă torcând,
Codrul verde fremătând,
Să-mi văd surioarele
Limpezind covoarele!
Fă-mi, munte, de-un potecel
Să-mi cobor turma pe el,
C-aici stau prea singurel
Și departe de ai mei!
Sensul versurilor
Un cioban simte dorul de casă și de familie, aflat departe cu turma sa. El imploră muntele să-i ofere o cărare pentru a se întoarce în satul natal, evocând amintiri dragi din copilărie.