Domnul Arthur ședea la gura sobei,
Nu vă este urât singur, l-am întrebat,
Nu sunt singur, m-a liniștit, sunt cu pitulicile
Și-a deschis ușa sobei de mi le-a arătat.
Nu te speria, mi-a spus, nu li se-ntâmplă nimic,
Pitulicile sunt foarte rezistente la foc
Și într-adevăr le-am văzut stând pe-o grămadă de jar
Ca pe un ou clocit ajuns la soroc.
Ba chiar am auzit cum ciocnește ușor
În coaja de foc a oului
Și am văzut aievea cum iese din el
Întâiul pui al noului.
Neam de păsări fără gheare
Și fără creastă și fără gușă
Care cântau în soba domnului Arthur
Într-un cuib de cenușă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă stranie în care un domn în vârstă, Arthur, găzduiește pitulici într-o sobă, acestea fiind rezistente la foc și transformându-se. Sugerează o lume magică și o transformare neobișnuită, posibil o metaforă pentru renaștere sau protecție într-un mediu ostil.