Ca îndelung mângâiat este trupul său
Leneș un singur ochi i se desface
Asupra capului adus alături
În întunericul în care zace.
Deschide și celălalt ochi, o rogi
Afară e lumină de multă vreme
Un copil cu plânsul abia oprit
Începe în șoaptă să ne cheme.
Tremură glasul lui de miel
Până la singurul ochi deschis
În capul de gresie al femeii tale
Ca într-un dulce vis.
Deschide și celălalt ochi, o rogi
Mâna ta însăți încercând să ia
O pojghiță de piatră ca o pleoapă
De pe un loc prin care ar putea vedea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de așteptare și suferință, în care un personaj încearcă să trezească pe cineva dintr-o stare de amorțeală sau durere. Există un sentiment de speranță fragilă și dorința de a aduce lumină într-o situație întunecată.