Dunăre, Dunăre,
Drum fără pulbere
Și fără făgaș,
Inima-mi secași.
Văzut, n-ai văzut,
Pe-aici n-a trecut,
Nu l-ai cunoscut
Pe Din Constandin?
Ba eu l-am văzut
Și l-am cunoscut
Și l-am aruncat
La ăl paltin ‘nalt,
‘Nalt și sprâncenat,
‘Nalt și sprâncenat.
Fețișoara lui
Spuma laptelui,
Ochișorii lui
Două mure negre
‘Ntinse pe pământ,
Neatinse de vânt,
Perișorul lui
Pana corbului,
Mustăciora lui
Spicul grâului,
Călușorul lui
Vânăt porumbac,
Vânăt porumbac,
C-o stea albă-n cap,
Frâul calului
Țeasta zmeului,
Doi șerpi împletiți
De gură-ncleștiți.
Sensul versurilor
Piesa este o baladă populară cu un ton melancolic, evocând imagini puternice ale naturii și ale morții. Se vorbește despre soarta tragică a lui Din Constantin, aruncat într-un paltin înalt, iar descrierile sale sunt pline de simbolism.