Annie, pielea ta mai dulce decât funinginea
Și eu, corabia mea împotmolită,
Cu toată încărcătura ei de animale și plante,
Guzganii ei, cojile nopților,
Lișițele ei în sânge,
Incendiul face să trosnească plămânii,
Brațul se istovește plutind,
Fruntea e neagră de atâta luptă cu semnalele.
Annie, pune genunchiul tău în palma mea,
Aruncă pletele tale oceanului,
Arată-te goală vulturilor,
Capul tău e un șarpe înaripat,
Eu sunt o piatră în noapte,
Druizii m-au așezat aici ca să opresc morții
Și acum trebuie să tac ca o stâncă povârnită.
Annie, ce-ai făcut cu albinele,
sălciile, vulpile, portocalii?
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de pierdere și nostalgie, adresându-se unei persoane numite Annie. Vorbitorul pare să regrete o stare anterioară a lucrurilor, în care natura și inocența erau prezente, dar acum sunt pierdute sau distruse.