I
Cum va-ndrăzni poetul
Să cercete să te cânte,
Ș-a-ți nemeri portretul
Văpsele să frământe?.
II
Când însuți ți-ești cântarea,
Zugravu și sculptoru,
În inimi sapi mirarea
Și lauda-ți și-amoru?.
III
Dar lumea ce te știe
Mult să se-nveselească!
Talentu-ți se descrie
Prin limba românească:.
IV
Acum l-a ei rostire
Dă adevăru biru;
Prin a virtute-ți fire,
Tu Liszt, cânți cu claviru.
V
Tu cânți ca melodia
De glas, susur, murmură,
Tu cânți ca armonia
De stele, de natură.
VI
Tu cânți și ca lumina,
Ca fulgeru, ca tunet;
Cânți d-aure, zefiri lina
Suflare și răsunet.
VII
Tu cânți ca libertatea
În inimi împilate;
C-amoru, ca dreptatea
Cânți; răni sunt alinate.
VIII
Tot tonu-ți din simțire
Românul nu-și mai scoate;
A ta întipărire
El a uita nu poate.
IX
Adu-ți și tu aminte.
Oriund-ei fi ferice,
D-aceste dragi cuvinte,
Ce dragostea-i îți zice.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus lui Franz Liszt, celebrând talentul său muzical excepțional și impactul profund pe care îl are asupra ascultătorilor. Poetul exprimă admirație pentru capacitatea lui Liszt de a evoca emoții puternice prin muzica sa, comparându-l cu forțe ale naturii și idealuri abstracte.
