Hymera – Soarele și Luna

Cobori din cer, din cerul lumii,
Când eu mă rog la Dumnezeu
Patrunde tu în centru lumii
Patrunde și în sufletul meu.
Privesc la tine de departe
Nici când poate nu te-aș atinge
În zori am să nasc din ape
Și-n amurg eu te voi plânge.
După munți și după dealuri
Tu parcă te ascunzi de mine
Și multe mări și mii de veacuri
La distanță ne vor ține..
Tu ești zi și eu sunt noapte
Iar stelele-s iubirea mea
Dar timpul aprig mă desparte
De raze, de căldura ta.
Ooo!.. Zână tu din univers
De-aș putea să te ating
De-aș grăi măcar un vers
Singurătatea să-ți alint.
Aș încălzii-n inima ta
Și-n ochii tăi m-aș oglindi
Purtând mereu pe raza mea
Dorul tău în fiecare zi.
Ooo!.. Tu regale meu soare
De-ar fi să ne întâlnim
Înot aș trece oceanul care
Peste el ne tot privim.
Zburând peste văi, peste podișuri
Toate le-aș trece-ntr-o clipire
Necuprinsă atunci de gânduri
Ți-aș da doar o noapte de iubire.
Zeul Dumnezeu a vrut
Doar să ne-ndrăgim
Privindu-ne-n loc de sărut
Doar să ne zâmbim.
Ce trist în viață am fost sortiți
Să nu ne întâlnim nici când
Nici când noi să nu fim iubiți
Ci să purtăm iubirea-n gând.
Remânând îngândurată
Luna-n nori se face ascunsă
Amanând pe altă dată
În negură se lasă dusă.
Printre nori se-ndepărtează
Se stinge-ncet iubirea ei
Cerul ușor se luminează
Încet apare prințul zilei.
Fără raze, palid, supărat
Se-nțelege în a lui privire
De ce nu încălzește azi ca altădat’
Are și el nevoie.. de iubire.
Ziua se-nvârtește-n jur o dată
Zadarnic căutându-și jumătatea
Priveste în larg în lumea toată
Apoi dispare să se lase noaptea.
Se-ndepărtează trist și roș
Și-n orizont se pierde
Se-ascunde-n norii întunecoși
Noaptea ușor se vede.
Se vede luna ce răsare
Din adânc se-nalță mult
Pe chipu-i se vede mirare
Totu-i pustiu și prea-i tăcut.
Tristă-i iubirea arzătoare
Varsă lacrimi pe pământ
Lacrimi de foc se sting în mare
Chiar se pierde pan’ jos ajung.
Uneori ei se zăresc
Dar tot despărțiți sunt
Iubirea nu și-o-mplinesc
Iubirea-i grea și pe pământ