Mai grea tristețea strânsă în pahare
Și zâmbetul mai silnic, mai amar..
Ne scuturăm mereu: un calendar
Cu file negre și de sărbătoare.
Nu mă mai doare ceasul și clipa n-o mai simt.
Crescut din vreme dincolo de fire,
Pornesc de-acum veșnica adormire,
În piept cu luna, scutul meu de argint.
Prea mult mi-am amânat pe-aici plecarea.
Aceeași fluturare de batistă
A-ntârziat atât fregata mea cea tristă,
Să nu mai simtă-n pânze, grea, uitarea.
Nici n-oi mai ști pământeasca boală;
Pierdut pe-ntinsul pururi calm și verde,
N-aud vremelnicia cum se pierde,
În drumul meu etern, fără escală.
Sensul versurilor
Piesa descrie o hotărâre de a părăsi viața, văzută ca o amânare prea lungă. Vorbitorul se pregătește pentru o călătorie eternă, eliberându-se de durere și efemeritate.