Suntem cufundați
și cu apa potopului spălați,
ne udăm
până la pielea inimii.
Dorința pentru peisajul
de cealaltă parte a liniei lacrimale
n-are niciun sens,
dorința de a păstra primăvara înflorită,
dorința de a fi cruțați,
n-are niciun sens.
Sens are rugămintea
ca la răsăritul soarelui porumbelul
să aducă ramura din măslin,
ca fructul să aibă aceeași culoare ca floarea,
ca frunzele trandafirului la pământ
să formeze o coroană luminoasă.
Iar noi din potop,
din groapa leilor și din cuptorul
încins,
tot mai răniți dar din ce în ce mai vindecați
mereu, din nou
spre noi înșine
să fim eliberați.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de suferință și purificare printr-o metaforă a potopului. În mijlocul acestei încercări, se naște o rugăminte pentru speranță, vindecare și eliberare, simbolizată prin imaginea porumbelului cu ramura de măslin și coroana luminoasă.