Am amenajat o cameră în aer
printre acrobați și păsări:
patul meu pe trapezul sentimentului
ca un cuib în vânt
chiar în vârful ramurii.
Îmi cumpăr o pătură din cea mai bună lână
din a oilor în lumina lunii
desfășurată lână
ca nori sclipitori
care trec peste pământ.
Închid ochii și mă învelesc
în blana animale de încredere.
Vreau să simt nisipul sub copitele mici
și să aud clicul zăvorului
care închide seara ușa grajdului.
Dar sunt culcată în penele păsărilor,
sus în gol legănate.
Sunt amețită. Nu adorm.
Mâna mea
întinde se întinde spre un sprijin
și găsește doar un trandafir.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de singurătate și nesiguranță. Protagonistul caută un sprijin, dar găsește doar un simbol al frumuseții fragile, sugerând o lipsă de consolare reală.