I.
M-au chinuit, adesea,
Amar, necruțător,
Cu dragostea lor, unii,
Ceilalți cu ura lor.
Mi-au pus venin pe pâine,
Venin și-n urcior,
Cu dragostea lor unii,
Ceilalți cu ura lor.
Dar dintre toți, iubita
M-a frânt cel mai cumplit:
Nu m-a urât vreodată,
Dar nici nu m-a iubit.
II.
Băiatul iubește o fată,
Ea pe-altu-l alege din toți.
Acela iubește o alta
Și iată-i soție și soț.
De multă mâhnire, ea, fata
Cu-ntâiul ce soarta i-a scos
În drum se mărită – și gata.
Băiatul? De jale e ros..
Ce veche e-această poveste!
Dar nouă rămâne oricând.
Iar cel ce trăiește povestea,
Rămâne cu sufletul frânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relațiilor umane și suferința cauzată de iubirea neîmpărtășită. Ea descrie modul în care oamenii pot fi răniți atât de dragoste, cât și de ură, și cum destinul poate aduce dezamăgiri.