Sărutul frunzelor de toamnă
Mă fac să par puțin speriat
De dragostea uneori moartă
Ce se iubește neîncetat.
Aș vrea să te admir opt clipe
Dar clipa azi, e timp pierdut
Aș vrea să-ți rămână ție
În viața ce, eu n-am avut.
Mă știu, sunt egoist din fire
Și nu-mi arunc sufletul des
Pe pergamente de hârtie
Pe care să, nu le semnezi.
Chiar dacă firea mea e aspră
Sunt dulce fără să mă știi
Păcat că doar vederea noastră
Se limitează la a știi.
Iubește-mă cu ger netrebnic
Ucide-mă cu setea morții
Că doar așa, tu poți vedea
Câte simțiri și ce emoții.
Și lasă-le să-și rupă firea
S-alerge dincolo de cer
Crezând că destramă iubirea noastră
Ce e dincolo de Eden.
Condamnă-mi arta, că nu scriu
Ucide-mi visele odată
Dar demonstrează-mi că nu știu
Să scriu, cu firea ta-nțeleaptă.
Sunt scriitor, producer, rapper
Și poate că voi fi mai mult
Poate că dracu’ mă ascultă
Măcar am făcut ce mi-a plăcut.
Sărutul frunzelor de toamnă
Ucid iubirea-n ochii mei
Iar vremea dă viața la iarnă
Și iarna intrarea la zei.
Sunt lune plini pe-ncheietură
Iar ard blestemul de demult
Când o să cadă nea obscură
Peste pământul ăsta frânt.
Și dacă moartea ne separă
Tu să nu uiți c-a fost cândva
O lege ce nu o să moară
Când viața nici nu exista.
Atuncea să mă ții de mână
Că am nevoie cel mai mult
Când sufletul meu în furtună
E atașat tot de pământ.
Și să te-admir măcar o clipă
Atunci când nu o să mai fiu
Semnat, o inimă de sticlă
Ce încă bate în sicriu
Sensul versurilor
Piesa exprimă un amestec de iubire, regret și acceptare a morții. Vorbitorul își exprimă dorința de a fi iubit și înțeles, chiar și în fața sfârșitului, recunoscându-și defectele și imperfecțiunile.