Hau Denis Alexandru (Dnx) – Viziuni Din Alizeu

Bun venit în citadelă, primesc viziuni din Alizeu
Tocmit să vindec orice plagă, uit să ajung la apogeu
Reanimat să schimb macazul, răstălmăcesc orice clișeu
Trec cașaloți, legat de leghe, observ himere-n jurul meu.
Nu e tardiv să vină vremea, că nu mai plouă pe hârtii
Bătrânii nu știu tot și încă-nvață cum să mai fie copii
Semeți sunt veștejiți dar uită că poți uita chiar tot ce știi
Iar ultimul harpon îți cântă numai cu-acordul inimii.
E un desiș într-adevăr, spune-mi ce crezi pe macadam
Ia giuvaier de iasomie, ia și frunze de porțelan
Vezi, ești aici, acum, și-n mintea mea e un vacarm
Ramâi sau pleci, aleg să alegi și să visezi, măcar un gram.
E-n regulă, deci cum te vezi, în rău sau în bine?
Reflexia din oglindă nu e-n stare să se țină după mine
Pe un amoncel alter-ego-ul meu vorbește-n limbi străine
Cu iz de neastâmpărare și înstrăinare de sine.
Trebuie să te desparți de silabe, doar știi că se poate
Asta-i singura distanță de la vis către realitate

Pe cord știu, ai amintiri nenumărate
N-ai vrea să zâmbești ca să-ți redai identitate?.
Parcurg parcele și vârtejul ăsta pare incredibil
Ți-ai dat seama că e imposibil să fie imposibil?
Mesajul pe care-l transmit ți-a lăsat parfum acrilic
Trezeste-te în visul meu real ca un finic.
Acum hai să trecem peste gondole postume
Peste cei ce au trecut și au știut să lase urme
Toate-s cum trebuia să fie și-s aranjate într-un mod anume
Ai libertatea să știi că nimic nu e întâmplător în lume

Sensul versurilor

Piesa explorează o călătorie interioară, o pendulare între realitate și vis. Vorbește despre acceptarea schimbării, depășirea limitărilor și găsirea identității.

Lasă un comentariu