M-am întâlnit cu Chronos
Și l-am secat de timp
Iar frumusețea Afroditei
S-a spulberat din chip.
Am luat tridentul lui Poseidon
Și l-am înfipt în mare
Puterea lui s-a spulberat
În valuri sorbitoare.
Eram pe drum, se înnoptase
De-acolo dintre umbre
M-am întâlnit cu Hades
Cel nevăzut sau fără nume.
Era întunecat întocmai
Se aștepta să-mi fie teamă
Când m-a simțit n-a stat o clipă
Și-a luat-o la goană.
Când a văzut Apollo ce am scris
S-a supărat pe mine
Că el e ”zeu al poeziei”
Și că eu scriu mai bine.
Iar Hermes i-a transmis lui Ares
Și s-a aprins Hefaistos
Iar Zeus i-a cerut Demetrei
Să înflorească Athos.
Într-adevăr a înflorit
La fel ca o magie
Atunci când am pășit acolo
Erau aprinși de mânie.
Mi-am făcut culoar din genunchii lor
Că nu știu ce-am gândit
Treceam ușor prin centru lor
Atunci la asfințit.
M-am întâlnit cu toți, cu toți
Și tot mergeam în față
I-am prefăcut în praf pe toți
În praf și multă ceață
M-am întâlnit cu toți, cu toți
Atât de nimicit
Încât i-am nimicit pe toți
Ca nu te-am întâlnit
Sensul versurilor
Călătoria unui personaj printr-o lume mitologică, depășind obstacole și zei, dar simțind un gol profund din cauza lipsei unei anumite persoane. Puterea dobândită în această călătorie nu compensează absența persoanei căutate.
