Și vinul și plăcerea nicicând nu au durat.
Să nu te miri că-n lume atâtea s-au schimbat.
Prefaceri fără număr, eterna Sorții Roată
se-amuză să arunce pe-al vieții noastre vad.
Ia cupa blând în mână, căci ea fu modelată
din craniul lui Kai-Kaus, Bahram și Kai-Kobard.
Cine mai știe astăzi pe tronul lui Djemșid?
Unde îl duse vântul? În paradis? În iad?.
Dar știu că pentru Șirin laleaua a-nflorit
din lacrima de sânge vărsată de Farhard.
Dacă-n ruina asta comoară vei afla,
o, vino! În beție voiesc ca să decad.
Știind că timpu-i grabnic, de când iubi, laleaua
își ține dreaptă cupa cu vinul cel curat.
Opritu-m-au întruna să plec rătăcitor
o roza din Mossela și-un râu din Rocknabad.
Ca Hafiz, cupa plină să n-o sorbi niciodat’
decât în viers de harfă cu sunet fermecat.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii trecătoare a plăcerilor și a vieții, invitând la contemplare și acceptarea destinului. Vorbește despre cum timpul schimbă totul și despre căutarea sensului în mijlocul ruinelor trecutului, sugerând o resemnare melancolică și o acceptare a efemerității.