Priveam azuru-asemeni cu-o nesfârșită glie
și luna nouă-asemeni cu-o seceră-argintie.
Și-atuncea sub albastrul al lumii-acoperiș,
gândit-am la recoltă, gândii la seceriș.
Strigai: ”Tu dormi, Ursită, iar soarele-i pe cer! ”
Și mi-ai răspuns Ursita: ”Oricum, să nu disperi!.
Chiar dacă-n ceruri, poate, tu gol vei reveni,
cum te-ai născut – și totuși, și-atunci vei străluci.
Să nu te-ncrezi în stele, că-s hoațe ale nopții.
Ele-au furat corona lui Klaus” – Greul sorții,.
o, Cerule, ne-apasă prea mult pentru-a ne da
o zi de fericire, o zi din slava ta.
Tu porți rubin și aur, dar frumusețea-n lume
decât orice podoabă mai repede apune.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă o contemplare melancolică asupra naturii și a soartei. Vorbitorul se simte apăsat de greutățile vieții și dezamăgit de promisiunile de fericire, realizând că frumusețea este trecătoare.