O, zei, dați-mi un spirit și vesel și ușor,
pentru ca-ndrăgostiții neîmplinitul dor.
să i-l încredințez. Drumul iubirii-i plin
de mii de curse unde săgeți c-un crud venin.
pândesc să ne ucidă. Dar tu vei triumfa,
de știi prin șiretlicuri să-ți aperi inima.
În cupa plină jalea își află vindecare.
N-o părăsi, sau fi-vei învins de întristare.
Tu suferi, fiindcă-i toamnă, bătrâne grădinar.
Pe rozele-ofilite cu tine plâng amar.
Vai, timpul, vagabontul, nu doarme niciodată.
Să nu te crezi că uită. Mâini fi-vei a sa pradă.
Și ochiul de narcisă ai celei dragi, mi-e teamă
că vor preface-n pulberi toată știința-mi vană.
și-nțelepciunea-ntreagă, de-atâta timp adunată.
Dacă-al tău suflet, Hafiz, iubita nu ți-l vrea,
S-o lași cu el să plece în mâinile-i de nea.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă un amestec de dorință pentru un spirit vesel și ușor, în ciuda suferinței provocate de iubire și de trecerea implacabilă a timpului. Vorbitorul reflectă asupra vulnerabilității în fața iubirii și a inevitabilității pierderii.