O, lună a iubirii, uimit să te privesc,
n-aș da pe-o coroană și pe un tron regesc.
Privirea care arde în ochii-ți vrăjitori,
de ce disprețuiește pe-ai săi adoratori?.
Mi-e inima pustie, acum că ești plecată.
A te vedea mi-e veșnic privirea însetată.
Alt dor, alte regrete, nu m-ar cerca vreodată.
Nu te juca, o, briză, în părul ei, pribeagă!
Pe-o buclă numai, Haviz și-ar da viața-ntreagă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă admirația profundă și dorința arzătoare pentru o persoană iubită, subliniind suferința provocată de absența acesteia. Naratorul își exprimă regretul și pustietatea sufletească, idealizând persoana iubită.