Moneda unui Sufi e-o amestecătură.
De foc să aibe parte natura lui impură!
Ce mândru-i el de ruga pe care-o-nalță-n zori!
Dar, iată-apoi cum noaptea petrece-n desfătări!
Pe căile ușoare îl vezi mereu umblând,
dar iată calea care duce la Dragoste nicicând!
deschisă n-o să-i fie. Divină băutură –
Iubirea este-acelor setoși de aventură.
Că-i ticăloasă lumea – de ce să fii mâhnit?
Bea vin, și să nu tulburi pe cel înțelepțit.
Prietenul tavernei s-arunce lui Hafiz
veșmânt de rugăciune, iar vinul roșu-n spume,
în cupă să i-l toarne o fată ca un vis.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa critică ipocrizia unui sufi care, deși se pretinde pios, se lasă pradă plăcerilor lumești. Se sugerează că adevărata spiritualitate nu se găsește în rugăciuni formale, ci în căutarea iubirii și în acceptarea imperfecțiunilor vieții.