Îmi pare că viața-mi ajunsă-i la sfârșit,
dar dorul meu departe-i de a se fi-mplinit.
De greu acestor gânduri mi-i ora-mpovărată.
M-ai sângerat și leacul nu l-am aflat vreodată.
În părul tău captivă-mi rămase inima.
Fără-ndoială-i place în plasa parfumată,
căci eu de un timp nimica eu nu mai știu de ea.
Cât timp nu port în brațe făptura-ți îngerească,
al inimii rozariu nu vrea să înflorească.
Am vrut să-mi spun obida zefirului în zori,
dar aurora-n geamuri, obrazul ei de flori,
nu a voit să-l pună, nici fruntea-i de culori.
A fi fidel înseamnă să-ți dărui inima.
Să pleci, Hafiz, de nu vrei să te desparți de ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul că viața se apropie de sfârșit, dar dorul persistă. Vorbește despre o iubire pierdută și despre fidelitate, sugerând că uneori despărțirea este inevitabilă.