Cel ce îmbogățește cu-a rozelor lumină
Obrajii tăi, să-mi deie răbdare și hodină.
Și Cel ce ți-a dat părul frumos și parfumat,
din mila Sa cu daruri m-a binecuvântat.
Și de mi-i goală mâna, n-o să mă plâng în van:
rămâne-mi bucuria și ea mi-i bogăția.
Comori la regi dă, Doamne, și tihnă la sărman.
Logodnica frumoasă e lumea, dar ea cere
drept zestre al tău suflet și-a inimii durere.
Suprema-mi bucurie e-a inimii extază
sub dulcea mângâiere și-a ochilor tăi rază.
Dar inima-mi în mâna durerii sângerează.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de iubire divină și umană, juxtapusă cu sacrificiul și durerea. Vorbitorul găsește bucurie și bogăție în credință, chiar și în lipsuri materiale, recunoscând frumusețea lumii, dar și prețul pe care aceasta îl cere.